Top 10 parcuri de distractie cu zapada din lume. Locul unde oamenii ignora chiar si riscul unei avalanse

Te-ai saturat de vacante linistite si statiuni clasice de munte si vrei mai mult decat ture pe partie cu schiurile sau cu placa, vin fiert la ceas de seara, odihna si relaxare? Atunci trebuie sa stii ca exista adevarate parcuri de distractie si pentru cei care iubesc zapada si vor mai multa adrenalina in vacanta de iarna.

Iata un top al celor mai frumoase astfel de destinatii care, cu siguranta, iti vor oferi senzatii tari in vacanta de iarna:


1. Mayrhofen, Austria 

Poate cel mai bun parc din Austria, numai bun pentru snowbombing si o multime de festivaluri la mare altitudine. Este cea de-a treia statiune de schi din Tirol si ofera nu doar o portiune vasta de schi, cu 91 de piste individuale, dar si locuri special amenajate pentru snowboarderi si 30 de teleschiuri care fac legatura foarte usoara intre acestea.

Austriecii si-au luat si masuri de precautie ca, in cazul in care partiile au de suferit, cele 147 de tunuri de zapada sa ii impiedice pe turisti sa simta asta. Viata de noapte este una agitata, datorita numarului mare de baruri si cluburi de noapte, iar in afara de schi si snowboarding, ai de unde alege si alte activitati, de la sanius sau catarari pe gheata, la parapanta, plimbari cu bobul ori echitatie. Si pentru cei care vor sa se retraga indoor exista modalitati de distractie: bowling, squas, tenis sunt doar cateva dintre ele.


2. Vail Colorado, Statele Unite ale Americii

Este una din cele mai cunoscute destinatii din Statele Unite pentru iubitorii sporturilor de iarna si este de inteles de ce daca tinem cont de faptul ca aici va puteti bucura in voie (300 de zile pe an) de nu mai putin de 2600 de hectare de teren de schi.

Mai mult decat atat, in Vail poti avea parte de o aventura de iarna de neuitat pentru ca nu ai cum sa te plictisesti. In afara de schiatul la 4000 de metri inaltime , exista si 3 parcuri de snowboarding intr-un peisaj absolut superb.

Daca vrei sa faci o pauza de la schi, te poti relaxa la o plimbarile cu caleasca trasa de cai sau, de ce nu, poti incerca drumetiile pe trasee de vis. Iar ca distractia sa fie maxima, trebuie sa stii ca si viata de noapte este la fel de agitata ca si zilele petrecute pe partie.


3. Portes du Soleil la granita cu Elvetia / Franta

Portes du Soleil are nu unul, ci 9 parcuri de schi in toata zona, fiind considerata una dintre cele mai mari regiuni de schi din lume.

Practic, uneste 12 statiuni montane din 2 tari, Elvetia si Franta, si are in total 650 km de partii de schi, accesibile cu un singur skipass combinat.

Aceasta statiune nu este preferata doar de schiori ori familiile cu copii, dar si de snowboarderi, in afara de posibilitatile de freeride, existand destule zone pentru freestyle sau sarituri. Si la cat de mare vasta e aceasta destinatie de vacanta, sunt numeroase alte activitati prin care iti poti transforma o vacanta obinuita la schi intr-o experienta de neuitat.


4. Laax, Elvetia


Laax are 28 de lifturi, mult peste media statiunilor de schi si tocmai din acest motiv ceea ce impresioneaza aici este rapiditate cu care turistii ajung in topul partiilor parca desenate pe hartie (capacitatea fiind de 42.000 de persoane / ora, fata de 33.500 de persoane / ora cat este media).

Si partiile de schi si cele de snowboarding din Laax (aflate intre 1020 - 3018 m) sunt la fel de apreciate, astfel ca sezonul de schi incepe aici in octombrie si tine pana in luna mai.

Din Laax se poate urca cu o telecabina pana la altitudinea de 2228 m, iar daca doresti si mai mult, in Fuorcla se poate urca pe ghetar cu un telescaun de 6 locuri.

Pentru familiile care vor sa isi petreaca vacanta aici, este bine de stiut ca exista si 5 instalatii de transport destinate copiilor, denumite sugestiv “covor fermecat”.

De asemenea, pentru schiorii si snowboarderii profesionisti sunt si doua partii ideale pentru freeride, dar pentru asta trebuie sa urcati din Flims pe Cassons, la o altitudine de 2675 m.


5. Nordpark, Austria

Aflata in binecunoscuta regiune Tirol, Nordpark este o mica statiune de schi, cu doar 4 teleschiuri (2 gondole si 2 telescaune), dar care iti poate oferi o vacanta plina de aventuri.

Exista partii destinate doar expertilor, dar si daca esti pasionat de snowboarding ai motive sa te simti rasfatat in Nordpark: cei 14 km de partii iti vor oferi sansa de a-ti etala talentele in voie si de a-ti lua doza de adrenalina dorita, pentru ca statiunea este considerate destinatia secreta a snowboarderilor.

De asemenea, Nordpark este un adevarat paradis pentru freeride, insa trebuie sa stii ca exista riscul de avalanse. O alta atractie a parcului (care dispune si de Kids-Arena) este o Gradina Zoologica care sigur ii va cuceri pe copii.


6. Whistler, Canada

Whistler Blackcomb poate fi destinatia ideala pentru cea mai interesanta vacanta de iarna. Nu degeaba a gazduit cele mai multe evenimente ale Jocurilor Olimpice de Iarna din 2010.

Nu este doar cea cea mai mare statiune de schi din America de Nord, dar numarul teleschiurilor, cel mai lung cablu de telecabina, precum si impunatorii munti Whistler si Blackcomb fac din aceasta zona un adevarat parc de schi.

Pentru ca aici poti invata sa zbori pe schiuri, se lauda americanii, poti deveni expert in snowboarding sau poti lua parte la spectacole precum „Foc pe gheata” Festivalul Mondial de Snowboarding. 


7. Mammoth Mountain California, Statele Unite ale Americii

Situat in estul Californiei, in apropierea faimosului Yosemite National Park, Mammoth Mountain este in adevaratul sens al cuvantului un mamut. Un mamut vertical, cu zapada mare si cu o atmosfera care face din acest parc una dintre cele mai bune (si mai mari) statiuni de schi din California.

Este preferat nu doar de americani, dar si de europeni, iar cele mai aglomerate partii sunt cele de snowboarding.


8. Keystone Colorado, Statele Unite ale Americii

Keystone State Park este situat in nord-estul statului Oklahoma, pe pitorescul Keystone Lake. In afara panoramei superbe, aici gasesti tot felul de activitati, cu care sa iti ocupi timpul in vacanta de iarna.

Chiar daca partiile de schi de aici sunt destinate mai mult incepatorilor si celor care au un nivel intermediar de pregatire, exista si alte variante de a te distra de cat e ziua de lunga, de la Snow Tubing sau Snowbiking, la hochei sau patinaj.

Marele avantaj il reprezinta faptul ca in cadrul acestui parc exista si scoli de schi, un motiv intemeiat pentru multe familii sa aleaga aceasta statiune ca destinatie pentru vacanta de iarna.


9. Absolut Park Flackauwine, Salzburg, Austria

Aici noul slogan, "Freestyle for Life", da muntelui o alta dimensiune parca, iar vacanta ta va fi cu adevarat iesita din comun, mai ales daca esti pasionat de snowboarding.

Nu o sa-ti mai vina sa te dai dus de pe partie odata ce vei face cunostinta cu mandria statiunii, noua “Super Pipe”, o pista speciala pentru cei care se dau cu placa (cu dimensiunile incredibil de 160 m lungime, 6 m de ziduri si 30 m latime), absolut unica in Alpi.


10. Breckenridge Colorado, Statele Unite ale Americii

Cu patru parcuri si multe piste destinate celor pasionati de freestyle, dar si expertilor deopotriva, Breckenridge este cunoscut in primul rand pentru cele mai bune legaturi intre partie si statiune. Ins acesta nu este singurul motiv pentru care este considerat una din cele mai bune destinatii de vacanta din lume.

Conditiile oferite turistilor si numeroasele activitati care ii tin in priza pe acestia atat in ceea ce priveste sporturile de iarna, cat si celelalalte modalitati de petrecere a timpului liber, fac din Breckenridge unul din parcurile de schi de top din lume.

Modifică setările cookies