La sfarsitul acestei saptamani va fi pornita si telegondola care face legatura dintre statiune si orasul Lupeni. Instalatia a fost inaugurata in acest an si a costat nu mai putin de opt milioane de euro.
La Straja, domeniul schiabil a ajuns la peste 20 de kilometri. Toate partiile au fost dotate cu tunuri de zapada si sunt alimentate dintr-un lac artificial, sapat chiar in varful muntelui. Autoritatile sustin ca in viitorul apropiat, aici va fi cea mai lunga partie din estul Europei. Se poate intampla acest lucru prin unirea a sapte partii mai mici, iar investitia se va face cu bani europeni, si cu ajutor de la govern prin programul “Schi in Carpati”.
De asemenea, sambata va fi inaugurata si noua partie de snowtubing, creata in acest an.
Valentin Huda, administratorul partiei: “Joi ar trebui sa ajunga in tara si ultimele echipamente, pentru ca au fost ceva intarzieri, dar sambata sau duminica ii vom da drumul. Noi speram ca vineri sa facem toate testele, iar in weekend sa fie absolut totul functional, sa poata intra lumea ”.
Partia pentru acest sport de iarna masoara 200 de metri si este situata in apropiere de Platoul Soarelui. Aceasta este dotata cu o instalatie speciala care trage un colac de la baza partiei pana in partea superioara. Acolo, colacul se desprinde de instalatie si coboara cu viteza in vale. Noua partie poate deservi 500 de turisti pe ora.
Pretul pentru o singura urcare este de 3 lei, insa urmeaza sa fie implementat si un sistem pe cartela. In cazul in care un turist va dori sa urce de mai multe ori cu aceasta instalatie, pretul va scadea. Investitia facuta in noua partie se ridica la suma de 40.000 de euro.