Revelion 2020 la munte. Turiștii au încins hora pe pârtie, înaintea petrecerii de An Nou

Românii care sunt în aceste momente la munte nu şi-au păstrat forţele pentru la noapte. Terasele cu vin fiert din Poiana Braşov au fost înțesate de cei care au furat startul.

Au chemat lăutarii la mese, au încins hore în zăpadă şi şi-au făcut calde urări la minus 10 grade Celsius.
Pârtia de săniuş din Poiana Braşov s-a transformat, marți, în ring de dans. Ademeniţi de lăutari, mulţi au intrat în jocul încins de un grup de colindători.
 
Turist: "Aşa este bine, să începi dinainte petrecerea de Anul nou."
 
Reporter: "Nu e prea devreme cu La mulţi ani, cu ciocnit?
Turist: Nu e devreme doamnă, în fiecare zi e sărbătoare!"
 
Hotărâţi să nu lase anul să treacă fără o tură pe schiuri, alţii au stat şi două ore la coadă ca să-şi cumpere cartele pentru transportul pe cablu.
 
Schior"Putea să dea drumu să cumpărăm cartele de ieri, Ieri au fost închise casele, era atât de simplu. Bing!"
 
Oamenii au încercat să îşi păstreze calmul pentru că ştiau că sus, pe munte, îi aşteaptă aproape un metru de zăpadă şi pârtii impecabile. A fost cadrul perfect pentru cea mai reuşită fotografie de la munte a anului 2019.
 
Turista"E prima oară când văd atât de multă zăpadă."
 
Turist"Pârtia arată bine, băieţii şi-au făcut treaba cu zăpadă artificială.
 
Prima coborâre a fost şi ultima, din păcate, pentru cei care s-au avântat prea tare.
 
Nicolae Jinga, Salvamont Poaina Braşov: "Lumea nu face exerciţii de încălzire înainte şi apar inevitabil acele întinderi musculare, de ligamente, la mişcări bruşte"
 
Ultima zi din an a fost de vis şi pentru turiştii aflaţi pe Valea Avrigului, la 40 de kilometri de Sibiu. Un grup de prieteni nu şi-a economisit forţele înainte de Revelion şi a făcut o plimbare călare, prin zăpadă.

Turista"Peisajul superb, caii blânzi, instructoarea bună, grupul vesel, superb!"
 
Turist"Tot ai sta să priveşti de la înălţime până la poale, acest joc al norilor şi al zăpezii."
 
Seară îi va prinde pe oameni în jurul unui foc de tabără, iar ospăţul de Revelion va avea loc într-o cabană călduroasă, construită din bârne groase de lemn.
 
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  
Modifică setările cookies