Campania Stirilor PRO TV, "Partii de milioane, lectia austriaca", se opreste in acest episod in Poiana Brasov.
24 de kilometri. Doar atat au partiile din Poiana Brasov, puse cap la cap. Este insa locul cu cele mai lungi si ingrijite partii din Romania. Cand trag linie, dintr-o zi de schiat, turistii isi dau seama ca mai bine de 3 sferturi din timp au stat la coada. Locuri de parcare sunt foarte putine, iar partiile, aglomerate. Primaria Brasovului ar trebui sa mareasca domeniul schiabil si sa construiasca spatii pentru masini. Deocamdata insa, avem doar proiecte pe hartie. Duminica, dezbatem pe larg povestea partiilor din Romania si mergem si in Austria pentru o lectie de turism, la emisiunea "Romania, te iubesc!", care incepe un nou sezon.
Poiana Brasov, cea mai mare statiune de schi din Romania. Puse cap la cap, partiile de aici ajung la 24 de km. In fiecare weekend sau sarbatoare, locul e luat cu asalt de mii de turisti. Statiunea se blocheaza.
De cum ajungi in Poiana Brasov, te lovesti de o problema destul de importanta. Ce faci cu masina? Unde o lasi. Totul este blocat. Singura parcare in care mai sunt cateva locuri este la intrarea in statiune. 12 lei pe zi.
Odata parcat, iti iei schiurile si clapari si o iei la pas prin statiune. Aproape un km de mers pe jos. 20 si ceva de minute mergi cu echipamentul in spate, iar cand crezi ca ai scapat si te vei pune pe schiuri: aglomeratie. Tot poporul e adunat in fata telegondolei.
In Austria, parcarile sunt construite la baza instalatiilor de urcat pe munte. Sunt mari, incapatoare si cu personal care te ghideaza. Poti sa iti lasi masina afara sau in parcarile subterane. Sunt mii de locuri disponibile. In plus, exista si autobuze care te duc de la masina pana la telegondola. Gratis.
Revoltator este faptul ca Poiana Brasov are parcare. Cladirea trebuia sa fie gata inca din 2015. Acolo incap mai bine de 400 de masini. Si muncitorii stau si se uita la noi.
Lucrarile au fost incepute aici in 2012. De aici, turisti ar fi trebuit luati cu autobuzul si dusi la partie. Dar aceeasi poveste, tipic romaneasca. Firma care a construit a intrat in faliment, iar Primaria Brasov, administatorul locului, n-a fost in stare sa gaseasca o solutie pana acum.
La coada de la telegondola este si Dorin Dragoi, administratorul partiei, si Miklos Gantz, administratorul public al orasului.
Alex Dima, corespondent ProTV: M-am gandit la dvs pe drum. De ce oare primaria nu poate sa puna un microbuz care sa ne ia niste bani si sa ne aduca la aprtie.
Administrator: De la care aprcare?
Alex Dima: Parcarea de acolo de jos de la Alpin.
Administrator: Exista un proiect care este legat si de parcarea de jos.
Si din nou, o poveste despre proiecte. Ii lasam pe cei doi la coada si ne indreptam catre ghiseul de unde cumperi cartele pentru urcat pe munte. 20 de minute stai la coada sa iti iei cartela. 20 de minute stai la coada la gondola. De cand intri in statiune si pana ajungi pe varful muntelui, pierzi aproape 2 ore. In varful muntelui, reprezentatul primariei vorbeste din nou de planuri.
Mijlos Gantz, administratorul Brasovului: "Vor fi achizitionate o suta de autobuze in tot municipiul. Parte din ele vor fi alocate in Poiana Brasov."
Primaria promite de ani buni ca va rezolva problema infrastructurii din Poiana. Pana acum n-a reusit. In fiecare sezon, in Poiana Brasov ajung peste 200 de mii de turisti. In plin sezon sunt 5-6 mii de oameni pe partiile care devin neincapatoare si nu de putine ori ajungi sa schiezi cot la cot la cot cu alti turisti.
Dorin Dragoi, administrator partie: "Lucrurile se misca rapid si nu vom putea sa stam pe loc. Uitati cati copii sunt aici, ei sunt clientii de maine. Daca i-ai virusat, nu mai scapi de ei. Atata timp cat mai avem aici niste posibilitatti sa prelungim. Se mai pot obtine 10-12 km."
Daca adaugam la aglomeratia de pe partie si lipsa de civilizatie a unor schiori, obtinem reteta care duce in fiecare zi la cel putin 10 accidente, unele destul de grave.
Dorin Dragos, administrator partie: "Din pacate, in Romania noi nu avem o cultura a schiului asa cum e dincolo. Nu avem inca un regulament de conduita pe partie. Cel mai mare numar de accidente pe partie se intampla pentru ca nu exista nimeni care sa sanctioneze sau sa atraga atentia. Si de aici apar accidente."
Inca de acum 4 ani, administratorii partiilor au depus la Ministerul Turismului un regulament pentru aprobare. N-au primit inca un raspuns.
Pe tot muntele e un singur restaurant. La ora pranzului, si aici se sta la coada zeci de minute. Si aici am putea sa invatam din experienta austriecilor. La noi, servirea se face clasic, la mese sau la bar. Austriecii au implementat de multa vreme sistemul "impinge tava".
Una peste alta, decat sa te duci la noi in Poiana Brasov, diferenta nu este foarte mare. Ca si pret. Ca si costuri totale. Bine, daca tragi linie si te gandesti ce faci acolo si ce faci aici diferenta nu mai e atat de mare.
La noi, daca tragi linie dupa o zi de schiat, 3 sferturi din timp il petreci la coada. Pe Drumul Rosu, cea mai lunga partie din Romania, 4700 de metri, cobori in 3-4 minute si te infigi direct in coada la care stati zeci de minute. In perioada 2009-2015, peste 500 milioane de lei s-au investit in partiile din Romania. Poiana Brasov este singurul proiect inceput si dus pana la capat. S-au investit 32 de milioane de euro. S-a dublat numarul de kilometri de partie, s-a instalat telegondola si telescaune, s-a cosntruit un lac din care se alimenteaza tunurile cu apa.
Este cel mai bun loc pentru schiat din tara. In infrastructura de jos din statiune nu s-a intamplat insa mare lucru. Poiana ramane statiune cozilor si dovada ca romanii vor sa schieze aici in tara, dar din pacate nu prea au unde.