100 de accidente s-au produs la munte în ultimele 24 de ore. Avertismentul salvamontiștilor pentru turiști

Salvamontiştiii anunţă că au avut, în ultimele 24 de ore, o sută de intervenţii în întreaga ţară, cele mai multe Salvamont municipiul Braşov.

Din cauza diferenţelor mari de temperatură dintre noapte şi zi, pârtiile de schi devin dificile, cauzând zeci de accidente, iar salvamontiştii recomandă turiştilor să schieze cu prudenţă, adaptat la condiţiile pârtiei.

Potrivit News.ro, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 100 apeluri de urgentă, dintre care 16 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, câte 11 pentru Salvamont Sinaia şi Salvamont Lupeni, câte 9 pentru Salvamont Sibiu şi Salvamont Azuga, 8 pentru Salvamont Cluj, 6 apeluri pentru Salvamont Maramures, câte 5 apeluri pentru Salvamont Predeal, Salvamont Vatra Dornei şi Salvamont Alba, 4 apeluri pentru Salvamont Neamţ, câte 3 apeluri pentru Salvamont Gorj şi Salvamont SPJ Hunedoara, 2 apeluri pentru judetul Gorj şi câte unul pentru formaţiunile din Caras-Severin-Semenic, Buşteni şi Săcele.

S-au mai primit 17 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi diferite zone montane.

Salvamontiştii au transmis şi un avertisment, valabil pentru majoritatea părtiilor practicabile în această perioadă:

”Din cauza diferenţelor mari de temperatură dintre noapte şi zi, pârtiile de schi devin dificile, cauzând zeci de accidente zilnic. În prima parte a zilei sunt îngheţate, iar după prânz zăpada se înmoaie excesiv de mult, ţinând cont de data din calendar. Schiați cu prudenţă, adaptându-vă viteza şi modul de a schia la starea pârtiei!”

În plus, salvamontiştii au transmis recomandări pentru intervenţia în caz de acident, precizând că, în ultimele sezoane de iarnă, au înregistrat un număr extrem de mare de evenimente pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă:

1. Nu intraţi în panică.

2. Protejaţi victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate in X la 4-5 metri în amonte.

3. Anunţaţi echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelaţi telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Naţional SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).

4. Nu mişcaţi persoana accidentată şi nu permiteţi nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influenţa directă a unui factor de risc care îi pune viaţa în pericol sau îi provoacă afecţiuni medicale imediate. Orice pacient care după un traumatism prezintă dureri sau alterarea stării generale trebuie tratat ca având un posibil traumatism la nivelul coloanei vertebrale, necesitând imobilizare şi transport adecvat. Nu permiteţi “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să mişte sau să transporte pe braţe, târâş sau cu mijloace improvizate, victima.

5. Daca victima este inconştientă, deschideţi-i căile aeriene (aceasta se realizează prin subluxaţia mandibulei-ridicarea acesteia de la nivelul unghiului sau posterior- de lângă ureche!!! nu ”basculaţi” spre spate capul victimei!!!) şi verificaţi timp de 10 secunde daca respiră. Dacă nu respiră, efectuaţi resuscitare cardio-pulmonară (masaj cardiac extern în ritm de aprox. 100/ minut, iar dacă sunteţi instruit în acest sens, masaj cardiac extern combinat cu respiraţie artificială cu un raport compresii toracice: ventilaţii de 30:2. Urmaţi indicaţiile primite din dispeceratul medical!)

6. Discutaţi cu victima şi observaţi daca este coerentă în exprimare. Observaţi dacă prezintă hemoragii puternice, care reuşesc să treacă prin echipament. Identificaţi locul hemoragiei şi faceţi compresie (cu comprese sterile, daca aveţi la îndemână). Dacă hemoragia este abundentă şi nu se opreşte, aplicaţi un garou deasupra leziunii (anunţaţi dispeceratul medical despre acest lucru). Evitaţi să intraţi în contact direct cu sângele pacientului!

7. Nu încercaţi să aduceţi în poziţie anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziţia acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau care pot fi fatale.

8. Protejaţi termic persoana accidentată (acoperire cu sac de dormit, folie ”Sirius”), discutaţi permanent cu ea, urmăriţi o eventuală schimbare a stării de conştienţă, a respiraţiei, a culorii tegumentelor şi buzelor şi aşteptaţi până sosesc echipele Salvamont.

”Nu uitaţi, echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale. De la debutul acestui sezon de iarnă avem peste 700 de intervenţii, în condiţiile în care doar jumătate dintre pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă au fost deschise”, au transmis salvamontiştii.