Sezonul de iarna abia incepe, la Straja. Zapada din abundenta a deschis toate cele 12 partii si aproape toate locurile de cazare sunt rezervate

Administratorii partiilor si pensiunilor din statiunea montana hunedoreana Straja pot spune ca, in sfarsit, sezonul de iarna incepe cu adevarat. 

Asta pentru ca, prima zapada serioasa din sezonul de iarna 2013-2014 a cazut in sfarsit, fapt ce a facut ca toti cei 16 kilometri de partie existenti in statiune sa fie practicabili. 

Daca acum cateva zile se putea schia in conditii favorabile doar pe 800 de metri de partie, mai exact pe Partia Constantinescu si pe Platoul Soarelui, zapada care a cazut in ultimele zile a facut posibila deschiderea tuturor celor 12 partii. Pe toate se poate schia acum, in cele mai bune conditii.

De zapada din abundenta nu vor profita doar impatimitii sporturilor de iarna care vor lua cu asalt statiunea, ci si proprietarii de cabane si pensiuni din zona. Acestia din urma au rezervat aproape in totalitate locurile de cazare pentru weekend, dar si pentru saptamana viitoare, atunci cand elevii intra in vacanta trimestriala.

Singurele locuri de cazare ramase disponibile in statiunea Straja, in proportie de 15 la suta, reprezinta rezervarile pe care unii turisti le-au anulat, in momentul in care au vazut ca zapada intarzie sa apara pe partie. Proprietarii unitatilor de cazare spera  insa ca si aceste locuri sa se ocupe in cele din urma. In statiune nu mai sunt valabile reducerile de 50 la suta pe care le ofereau cabanierii in perioada in care in statiune erau disponibile doar doua partii.

Administratorii partiilor din zona spun ca in acest sfarsit de saptamana nu se vor organiza concursuri in statiune, pentru ca turistii sa se poata bucura in voie de practicarea sporturilor de iarna pe partii. 

Modifică setările cookies